Dumitru Prunariu, invitat special la TIFF

Sâmbătă, 28 mai

TIFF îi va dedica o proiecție specială lui Dumitru Prunariu, pentru a celebra 35 de ani de la primul său zbor în spațiu, în data de 14 mai 1981. Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, va fi prezent la proiecția filmului Operation Avalanche, r. Matt Johnson (SUA), precedat de scurtmetrajul Opt zile în cosmos (arhiva Sahia Film), sâmbătă, 28 mai, ora 18.30, la Casa de Cultură a StudențilorPrunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spaţial Intercosmos și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. 

Operation Avalanche, r. Matt Johnson (SUA), prezentat la Sundance 2016, relatează întâmplările din 1967, când patru agenţi CIA sub acoperire au fost trimişi la NASA unde s-au prefăcut că sunt echipa de producţie a unui film documentar. Descoperirile agenţilor au dus la una dintre cele mai mari conspiraţii din istoria Americii.




Alte Evenimente

Biblioteca Naţională a României

Sâmbătă, 14 mai 2016

Sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 16.00, veţi putea face observaţii astronomice şi cursuri de astro fotografie, veți participa la workshop-uri şi activităţi ştiințifice și veți vedea cele mai spectaculoase astro-fotografii românești, expuse în Aula Bibliotecii. Dumitru Prunariu şi invitaţii săi, 11 astronauţi din 8 ţări, vor fi prezenți începând cu ora 18.00 şi se vor întâlni cu publicul. După întâlnirea cu astronauții, va urma un concert Silent Strike.

Therme Bucureşti

Duminică, 15 mai 2016

Duminică, 15 mai, începând cu ora 11:00 Aici va continua programul de observaţii astronomice şi workshop-uri educative pe teme legate de spaţiul cosmic, vom lansa împreună cu grupul de astronauți „Galaxy Explorers”, un proiect de amploare, care va fi dezvăluit publicului în ziua evenimentului.

Galaxy Explorers la Therme București

Sâmbătă și Duminică 28-29 mai 2016

Vino în fiecare weekend la Therme București să explorezi misterele Universului alături de specialiștii Academiei Știință&Tehnică. Sâmbătă 28 mai: 19:00 – 20:30 Workshop-uri și prezentări științifice, 21:00 – 22:30 Observații astronomice: Marte Duminică, 29 mai: 21:00 – 22:30 Observații astronomice: Marte