Biblioteca Naţională a României

Sâmbătă, 14 mai 2016

ASTRO FEST 2016 debutează la Biblioteca Națională a României sâmbătă, 14 mai, la ora 16.00. Evenimentul se desfășoară atât în aer liber, în parcarea din fața Bibliotecii, unde se vor face observațiile astronomice și cursurile de astro fotografie, cât și în interior în Aula Bibliotecii, unde vor avea loc prelegerile şi prezentările moderate de S&T, întâlnirile cu astronauții şi concertul.

 

 

Astronomie

 

 


Seria de observații astronomice se va desfășura pe durata întregului eveniment, cu ajutorul a 10 telescoape profesionale puse la dispoziție de Știință&Tehnică, Astroclubul București și Clubul de Astronomie „Ia cu Stele”. Echipa de astronomi va oferi în permanență suport și asistență, dar și informații interesante și scurte prelegeri despre corpurile cerești.

16:00 - 18:00

Soarele și petele solare
 

19:00 - 23:00

Luna și craterele selenare (vom putea observa craterele, munții și mările de pe suprafața Lunii precum și zonele de aselenizare ale misiunilor Apollo).
 

20:00 - 23:00

Planeta Jupiter, Saturn, Marte și roiul globular Messier 13. (Seria de observații astronomice va continua la Therme București, începând cu 15 mai, în fiecare week-end, până pe 12 iunie în cadrul proiectului „Galaxy Explorers”).

Programul de observații este dependent de condițiile meteorologice


19:00 / 20:00 / 21:00 / 22:00

Cătălin Beldea, editorul de astronomie al revistei Știință&Tehnică, împreună cu Nikon România susține un atelier de astro fotografie, în cadrul căruia participanții își vor putea realiza propriile astro fotografii cu ajutorul echipamentelor profesioniste.


16:00 - 21:00

Zona 3D / în aer liber. Colecție de astro fotografii 3D cu imagini spectaculoase ale planetelor din sistemul nostru solar, diverse galaxii și nebuloase.
Astro foto RO / în interior. Expoziția reunește astro fotografiile unora dintre cei mai talentați astro fotografi români și este realizată sub forma unor proiecții într-un spațiu dedicat.


16:00 / 19:00 / 20:00 / 21:00

Societatea Astronomică Română de Meteori, SARM, va susține atelierul „Cerul nopții – stele și constelații” în cadrul căruia va prezenta noțiunile de bază ale prelucrării și editării imaginii în astro fotografie (publicul care va realiza astro fotografie profesionistă cu echipa Nikon în exterior are oportunitatea să prelucreze imaginile). Atelierul este susținut de către președintele SARM, cunoscutul astronom și astro fotograf Valentin Grigore.

Redacția Știință&Tehnică va prezenta cele mai noi descoperiri, planuri și ipoteze legate de programele de explorare spațială, colonizarea planetei Marte sau exoplanete. Prelegerea este susținută de către cunoscutul jurnalist și scriitor de popularizare a științelor Cristian Român, senior editor S&T.

 

 

ROMÂNIA ÎN SPAȚIU

 

 

17:00 – 18:00

Redacția Știință&Tehnică organizează o amplă dezbatere pe tema prezenței României în industria aerospațială internațională. Moderată de către redactorul-șef al revistei S&T Marc Ulieriu, discuția cu reprezentanții celor mai importante institute şi organizaţii din România va dezvălui publicului larg modul în care inginerii și cercetătorii români se implică în acest fabulos domeniu.
Participă specialiști de la Agenția Spațială Română ROSA; National Institute for Aerospace Research Elie Carafoli – INCAS, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Institutul de Științe Spațiale.


18:00 – 19:00

ÎNTÂLNEȘTE-TE CU… ASTRONAUȚII! Nu unul, nu doi, nu trei, ci nu mai puțin de 12 astronauți plus alte câteva personalități de talie mondială din domeniul explorării spațiale și astronomiei, din 9 țări, vor fi prezenți la ASTRO FEST pentru a aniversarea cei 35 ani de la zborul în spațiul cosmic al lui Dumitru Prunariu. Space-VIP-urile se vor întâlni cu publicul, vor răspunde la întrebări și vor oferi autografe, în cadrul unui moment aniversar prezentat de Alexandru Mironov, senior editor S&T, cel mai cunoscut scriitor și realizator de emisiuni radio TV de popularizare a științelor din România!

 

 

ENTERTAINMENT

 

 


16:30 și 19:00

Programul special dedicat copiilor este „Aventurierii Spaţiului”. În „Călătorie spre planete”, copiii vor putea face diferența dintre corpuri luminoase și corpuri iluminate, dintre stele și planete și care sunt planetele din sistemul nostru solar. Copiii vor descoperi caracteristicile fiecărei planete din sistemul nostru solar pornind într-o călatorie imaginară și interactivă. Cu ”Prietenul nostru Soarele” copiii vor descoperi ce este energia și lumina, ce fel de stea este Soarele și care este speranța sa de viață.


19:30 – 20:30

Silent Strike şi VJ Dan Basu. DJ si compozitor de muzică electronică, Silent Strike a susţinut concerte în deschiderea unor nume mari precum Faithless, Amon Tobin, Bonobo sau Dj Food. A cântat, de asemenea, la Live Poesie în Berlin, dar şi în cadrul unor festivaluri din Slovenia şi Olanda.





Alte Evenimente

Galaxy Explorers la Therme București

Sâmbătă și Duminică 28-29 mai 2016

Vino în fiecare weekend la Therme București să explorezi misterele Universului alături de specialiștii Academiei Știință&Tehnică. Sâmbătă 28 mai: 19:00 – 20:30 Workshop-uri și prezentări științifice, 21:00 – 22:30 Observații astronomice: Marte Duminică, 29 mai: 21:00 – 22:30 Observații astronomice: Marte

Therme Bucureşti

Duminică, 15 mai 2016

Duminică, 15 mai, începând cu ora 11:00 Aici va continua programul de observaţii astronomice şi workshop-uri educative pe teme legate de spaţiul cosmic, vom lansa împreună cu grupul de astronauți „Galaxy Explorers”, un proiect de amploare, care va fi dezvăluit publicului în ziua evenimentului.

Biblioteca Naţională a României

Sâmbătă, 14 mai 2016

Sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 16.00, veţi putea face observaţii astronomice şi cursuri de astro fotografie, veți participa la workshop-uri şi activităţi ştiințifice și veți vedea cele mai spectaculoase astro-fotografii românești, expuse în Aula Bibliotecii. Dumitru Prunariu şi invitaţii săi, 11 astronauţi din 8 ţări, vor fi prezenți începând cu ora 18.00 şi se vor întâlni cu publicul. După întâlnirea cu astronauții, va urma un concert Silent Strike.